Stau in fata calculatorului de saispe ore. Mi.e foame si mi.e somn, dar sunt atata de aproape… si vreau sa termin din dimineata asta. Cooler-ul suiera ca un astmatic inecat, iar un coleg tipa sa opresc odata muizca. Tastez frenetic, am grija ca toate aplicatiile sa mearga struna. Sunt obosit, dar nu am voie sa intrerup procesul. Inca trei comenzi si virusul la care lucrez va inunda net.ul , stergand tot ce prinde deschis. de trei luni vreau sa creez ceva care sa ma faca celebru. Acum in sfarsit voi reusi!
Deodata se intampla ceva ciudat: a picat reteaua. Raman blocat;parca timpul s.a oprit din curgerea lui fireasca. Nauc, ma uit la imaginea inghetata de pe monitor si nu am putere nici sa ma enerverz. Dau un picior in unitate si ma duc sa ma culc.
intr.un tarziu adorm. Visez gandaci si pasta de dinti. Ma trezesc asudat. E sase dimineata. Am dormit o zi si o noapte?! Mi.e rau si ma doare capul.
Constat ca e tot marti, deci am atipit doar 20de minute. of, azi am trei laboratoare! Nu am chef nici de viata, daraminte de scoala! Oricum, am patru resate si datorii la aproape tot caminul. Nu ies, ca ma iau astia la intrebari. de cate ori ma suna ai mei , le zis ca totul e in regula. Sunt singur si disperat. Vereau sa se termine cumva! Ori sa mor, ori sa ma salveze cineva!!
Ma uit la colegi cu ochi rugatori. Se poarta de parca n.as exista.Vreau sa vorbesc cu cineva. Caut frenetic telefonul, dar imi amintesc ca l,am bandur alarteieri. Iar am ramas singur in camera. Nu mai sper la nimic, ma doare inutilul din viata mea. Ma credeam mare hacker, de fapt, sunt un mare Zero.
Deschid frigiderul. Gol ca sufletul meu.
In usa se aud batai puternice, Mi se face frica. Stau ascuns dupa calculator si astept sa inceteze. Intr.,un tarziu se face liniste. Am scapat si de data asta.
Daca o sa ma prinda odata, si va trebui sa dau socoteala pentru toate relele care le.am facut? Spaima asta creste in mine si aproape ma sugruma.
in mintea.mi cuprinsa de anxietate se naste o dorninta, E dorinta de a fi din nou pur, ca la inceput. Cred ca e imposibil, dar o imagine imi da oarecum speranta. E un coleg rasfoind o carte prafuita. Nu.mi amintesc titlul. Gandul asta ma tine cumva in linia vietii. De sus, din plafon, vine o lumina care imi raneste ochii. Arunc un adidas, dar nu nimeresc. Ma las pagubas si incep sa plang. Vreau acasa!
Lumina ma invaluie, dar nu mai doare. E chiar linistitoare. Sunt acasa!
~ by life4him pe aprilie 24, 2008.
Lasă un Răspuns